Ieri, pe teritoriul județului Suceava, pentru verificarea respectării măsurilor dispuse pentru prevenirea și combaterea COVID 19, au acționat 270 de polițiști, 140 de jandarmi, 102 polițiști locali și 36 de militari ai MApN. Au fost verificate 2.793 de persoane aflate în autoizolare sau carantină instituționalizată și 62 de unități economice. S-au aplicat 229 de sancțiuni contravenționale în cuantum de 682.500 de lei pentru încălcarea prevederilor privind circulația persoanelor. Totodată, au fost întocmite două dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor. În cazul a două persoane care nu au respectat izolarea la domiciliu s-a dispus măsura carantinării.
Nu au respectat măsura izolării şi au fost băgaţi în carantină
-
By Toni
- Categories: Actualitate
Related Content
Concurs pentru ocuparea funcției de director general al Casei de Asigurări de Sănătate Suceava
By
Toni
21 august, 2026
Proiectil din Primul Război Mondial, funcțional, descoperit la Arbore, distrus
By
Toni
20 august, 2026