Numeroși credincioși, la hramul Mănăstirii Slatina, prima ctitorie a lui Alexandru Lăpușneanu. La Slatina au loc și Zilele Comunei

În această dimineață, vicepreședinții Consiliului Județean Suceava, Nicolae Robu și Stelian Simeria, au participat la hramul Mănăstirii Slatina, închinată Schimbării la Față a Domnului. Ulterior, cei doi au luat parte la deschiderea Zilelor Comunei Slatina.

Conform unui comunicat al Consiliului Județean, Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie a fost săvîrșită de PreaSfințitul Macarie Drăgoi, Episcopul Europei de Nord, în prezența a numeroși credincioși de toate vîrstele veniți la prima ctitorie a voievodului Alexandru Lăpușneanu.

Alături de vicepreședinții administrației județene s-au aflat primarul comunei Slatina, Vlăduț Gherman, senatorul Ioan Stan, precum și alți reprezentanți ai administrației publice locale și județene.

Domnul Simerea de declarat: „Aici, la poalele Munților Stânișoarei, pe valea pîrîului Suha Mică, este una dintre cele mai frumoase mănăstiri ale Bucovinei și vin cu bucurie în suflet de fiecare dată când am ocazia. Am ținut să fim prezenți în această zi de mare însemnătate pentru comunitatea locală. După momentele de rugăciune de la mănăstire, ne-am bucurat să fim alături de localnici și la deschiderea Zilelor Comunei Slatina, o sărbătoare care aduce comunitatea împreună. Le transmit tuturor locuitorilor multă sănătate, bucurie și puterea de a păstra frumusețea, tradițiile și spiritul acestei comune”.

La rîndul său, Nicolae Robu a spus: „Schimbarea la Față a Domnului este o sărbătoare care ne vorbește despre credință, speranță și înnoire sufletească. La ceas de hram, îi doresc obștii Mănăstirii Slatina ani binecuvîntați, iar locuitorilor comunei și tuturor pelerinilor, gînduri bune, sănătate și pace sufletească. Mă bucur că am putut fi prezent și la deschiderea Zilelor Comunei, alături de o comunitate unită și primitoare”.

Exit mobile version