Consiliera locală PSD Adelina Paiu a declarat, la Radio Top, că în ședința Consiliului Local de joi, 26 octombrie, a fost stabilit prețul abonamentelor pentru parcările cu plată din municipiul Suceava. Abonamentul pentru un an pentru riveranii persoane fizice va fi de 100 de lei, iar pentru persoanele juridice de 500 de lei. Doamna Paiu a afirmat că aleșii PSD, nemulțumiți de propunerile făcute de primarul PNL, Ion Lungu, nu au participat la votul proiectului de hotărîre. Adelina Paiu a mai spus că au fost discuții destul de aprinse referitoare la parcările cu plată. Conform doamnei Paiu, în Suceava sînt 2.466 de parcări cu plată și deocamdată nu se vor mai face altele. Aceasta a adăugat că urmează să fie realizat un alt regulament privind parcările și că PSD va exprima un punct de vedere după ce se va consulta cu cetățenii pe acest subiect.
Parcare cu plată în Suceava. 100 de lei pe an, abonamentul pentru riverani persoane fizice, și 500 de lei pe an, abonamentul pentru persoanele juridice. Chestiunea parcărilor cu plată nu a fost tranșată definitiv. Nu toți consilierii locali au votat proiectul de hotărîre
-
By Toni

- Categories: Actualitate
- Tags: Adelina PaiuParcări cu plată Suceava