Pe 31 decembrie și pe 1 și 2 ianuarie, Cetatea de Scaun a Sucevei a avut peste 1.500 de vizitatori. Au fost turiști din toată țara

În ultima zi a anului trecut și în primele zile ale noului an, la Cetatea de Scaun a Sucevei s-au înregistrat 1.529 de vizitatori. Conform directorului Muzeului Național al Bucovinei, Emil Ursu, au fost 500 de vizitatori pe 31 decembrie, 473 pe 1 ianuarie și 556 pe 2 ianuarie. În cele trei zile, Cetatea a fost deschisă între orele 10.00 și 17.00, ultimul bilet fiind eliberat la ora 16.00. Domnul Ursu a spus că din discuțiile colegilor săi cu turiștii, aceștia au aflat că sînt cam din toată țara, dar și din Ucraina.

 

Exit mobile version