Piața volantă a producătorilor locali va fi redeschisă în parcarea din fața sediului Direcției Agricole Suceava începînd cu prima sîmbătă din martie. Inițiativa organizării pieței volante îi aparține directorului instituției agricole, Claudia Elena Gogu. Aceasta a afirmat, la Radio Top: „Personal, nu am crezut că piața volantă va avea impactul pe care l-a avut. Noi am început tîrziu. Am considerat că-i oportun să o organizăm în septembrie și octombrie, atîta timp cît sînt legume. La solicitarea producătorilor și cumpărătorilor am ținut piața volantă pînă spre finalul lunii decembrie. Nu mult după sărbători producătorii au venit deja cu cererea de a redeschide piața volantă. Am zis că-i prea frig și probabil că evenimentul n-ar mai fi avut același impact”. Claudia Gogu a adăugat: „Pe 5 martie vom redeschide piața volantă pentru că ne presează și consumatorii, și producătorii. Anul trecut am avut minim zece producători locali în fiecare zi de sîmbătă”. Șefa Direcției Agricole Suceava a mai spus că, anul trecut, în piața volantă a ajuns și un producător de brînzeturi din Poiana Stampei, iar printre clienți s-au numărat și oameni din localități ca Rădăuți, Ipotești, Bunești și Fălticeni.
Pe 5 martie, Direcția Agricolă Suceava va redeschide piața volantă pentru producătorii locali. Claudia Elena Gogu: Vom redeschide piața volantă pentru că ne presează și consumatorii, și producătorii
-
By Toni

- Categories: Actualitate
- Tags: Claudia Elena GoguDirecția Agricolă Suceavapiață volantă
Related Content
Pescăruș blocat în zona turnului Palatului Administrativ Suceav, salvat de pomperi
By
Toni
31 mai, 2026