Directorul Casei Județene de Pensii Suceava, Constantin Boliacu, a comunicat că s-a finalizat activitatea de recalculare a pensiilor în baza Deciziei 702/2019 a Curții Constituționale. Deciziile le sînt trimise beneficiarilor la domiciliu, prin poștă. Directorul Boliacu a precizat că Decizia 702 are în vedere aplicarea indicelui de corecție prevăzut la articolul 170 din Legea 263/2010 și în cazul persoanelor care au fost înscrise la pensie de invaliditate în temeiul Legii 19/2000 și care au îndeplinit sau vor îndeplini condițiile pentru pensia de limită de vîrstă în temeiul Legii 263. El a mai transmis că la nivelul județului Suceava de recalculare au beneficiat 11.391 de persoane, iar creșterea cea mai mare a drepturilor de pensie este de 886 de lei. Constantin Boliacu a menționat că operațiunea de efectuare a plăților este în plină desfășurare și va continua într-un ritm susținut pînă la finalizare.
Peste 11.000 de pensii, recalculate
-
By Toni

- Categories: Actualitate
Related Content
Concurs pentru ocuparea funcției de director general al Casei de Asigurări de Sănătate Suceava
By
Toni
21 august, 2026
Proiectil din Primul Război Mondial, funcțional, descoperit la Arbore, distrus
By
Toni
20 august, 2026