Petru Juravlea, fost senator PNȚCD de Suceava, a murit la vîrsta de 76 de ani

Fostul senator PNȚCD de Suceava Petru Juravlea a trecut la cele veșnice, la vîrsta de 76 de ani. El a fost senator în mandatul 1996-2000. Petru Juravlea s-a născut pe 14 iulie 1946 la Frătăuții Noi și a absolvit Liceul „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți. Între anii 1965 și 1969 a urmat cursurile Facultății de Electromecanică Minieră din Petroșani. A fost ofițer în marina civilă în perioada 1978-1981, iar apoi a condus sucursala Suceava a trustului de construcții TMUCB. Petru Juravlea s-a remarcat și prin activitatea sa filantropică. Fostul senator a ajutat material Mănăstirea Putna și Căminul de bătrîni al Mănăstirii „Sf. Ioan cel Nou de la Suceava”. (Foto: Petru Juravlea (cel din dreapta imaginii), alături de Eugen Nisioi. Fotografia a fost realizată la depunerea de coroane de flori de Ziua României, în 2017)

 

Exit mobile version