Pînă la ora 10.00, cursurile sînt suspendate la școlile din zonele Solca, Arbore, Cacica și Botoșana. O țintă aeriană a fost detectată în zona de nord a județului Botoșani. Două avioane F 16 au fost ridicate de la sol

Într-un mesaj transmis în această dimineață, șeful Inspectoratului Școlar Suceava, Ciprian Anton, a anunțat că, ”în urma discuțiilor cu autoritățile, pînă la ora 10:00, unitățile școlare din zonele Solca, Arbore, Botoșana și Cacica vor avea cursurile suspendate”.

Ministerul Apărării Naționale a transmis la ora 08.30 următorul comunicat: ”În dimineața zilei de joi, 24 septembrie, sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat o țintă aeriană care evolua pe teritoriul Ucrainei, în apropierea graniței cu România, în zona de nord a județului Botoșani.

Două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române, aflate în serviciul de luptă Poliție Aeriană, au decolat de pe Baza 86 Aeriană Borcea, pentru monitorizarea situației.

Potrivit semnalelor radar, ținta aeriană a pătruns în spațiul aerian național prin nordul județului Botoșani.

Centrul Național Militar de Comandă a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență cu privire la instituirea măsurilor de alertare a populației din județele Botoșani și Suceava, iar la ora 06.26 a fost transmis un mesaj RO-Alert.

De asemenea, în noaptea de 23 spre 24 septembrie, un grup de ținte aeriene a fost detectat în nordul localității Chilia Veche, pe teritoriul Ucrainei, în apropierea graniței cu România.

Două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole, aflate în serviciul de luptă Poliție Aeriană Întărită, au decolat de pe Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, pentru monitorizarea situației. La ora 04.41, a fost transmis un mesaj RO-Alert pentru populația din nordul județului Tulcea. Alerta aeriană pentru nordul județului Tulcea a încetat la ora 05.44”.

Exit mobile version