Polițiștii încearcă să reducă numărul mare de accidente cu bicicliști și trotinetiști. Cei care au comis abateri au primit avertismente și au fost înregistrați în baza de date

Peste 200 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate de polițiștii suceveni în cadrul unei acțiuni privind prevenirea accidentelor rutiere cu implicarea conducătorilor de trotinete și biciclete. Acțiunea s-a derulat pe parcursul mai multor zile.

Conform IPJ Suceava, doar în cursul zilei de vineri, 31 octombrie, pe raza județului Suceava au fost înregistrate patru evenimente rutiere cu implicarea unor conducători de trotinete și biciclete. Deși urmările nu au fost grave, polițiștii atrag atenția asupra pericolelor la care se expun conducătorii acestora prin nerespectarea unor norme minime de legislație rutieră.

Polițiștii au preferat să aplice preponderent avertismente scrise  pentru abaterile acestora. Prin aceste avertismente scrise, cei sancționați figurează însă într-o bază de date.

Astfel, în cazul bicicliștilor, din 121 de sancțiuni contravenționale, doar patru au fost sancțiuni cu amendă, restul fiind avertismente scrise

”Toate situațiile au fost însă înregistrate la nivelul subunităților de poliție pe raza cărora s-a efectuat constatarea, în cazul repetabilității abaterilor, urmând a fi aplicate sancțiuni pecuniare”, a transmis comisarul-șef Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvînt al Poliției Suceava.

 

Exit mobile version