Prefectul Moldovan cere abordare unitară pentru combaterea pandemiei

Revenit în funcția de prefect de Suceava, juristul Alexandru Moldovan a solicitat o abordare unitară, un comandament unic și adoptarea de măsuri predictibile legate de gestionarea unităților medicale din județ, funcție de situația sanitară. Prefectul a făcut solicitarea, astăzi, în ședința zilnică de analiză a evoluției epidemiologice, la care au participat managerii de spitale, conducerea Direcției de Sănătate Publică și reprezentanți ai Serviciului de Ambulanță, ai ISU și ai Consiliului Județean. Alexandru Moldovan vrea ca toate instituțiile cu atribuții în gestionarea pandemiei să analizeze și să răspundă solicitării făcute pe 14 octombrie de coordonatorul medical la nivel județean, care este managerul spitalului din Suceava, doctorul Alexandru Calancea. Luînd în considerare scenariile de evoluție ale pandemiei și noua organizare medicală, odată cu transformarea Spitalului Municipal Rădăuți în spital COVID, prefectul a subliniat necesitatea aplicării măsurilor cerute de managerul Calancea. Acestea vizează realizarea și aprobarea în Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a unui plan etapizat care să răspundă oricărei evoluții pandemice și să asigure tratarea patologiei COVID și non-COVID. În aceeași ședință s-a menționat că este nevoie de o nouă abordare pentru accelerarea campaniei de vaccinare voluntară a populației, mai ales în zonele rurale. În opinia reprezentantei DSP, medicul Dana Costea, ar fi de dorit ca la nivelul județului să se vaccineze zilnic cel puțin 2.000 de persoane, fapt care ar permite ca sărbătorile de la sfîrșitul anului să se desfășoare într-un cadru cît mai apropiat de cel normal.

Exit mobile version