La sediul Instituției Prefectului – Județul Suceava a avut loc videoconferința convocată de Ministerul Afacerilor Interne, în colaborare cu Ministerul Educației și Cercetării, dedicată pregătirii debutului anului școlar 2025-2026.
Pe agenda discuțiilor s-au aflat principalele măsuri întreprinse pentru buna desfășurare a noului an școlar, între care: finalizarea lucrărilor de igienizare, dezinsecție și dezinfecție în unitățile de învățămînt; relocarea temporară a unor grădinițe și școli aflate în proces de reabilitare, astfel încît activitatea educațională să nu fie întreruptă; asigurarea transportului școlar și identificarea soluțiilor pentru unitățile unde microbuzele existente sînt uzate sau insuficiente; dotarea unităților cu mobilier, echipamente informatice și materiale educaționale; asigurarea stocurilor de combustibil pentru sezonul rece și a condițiilor igienico-sanitare necesare prevenirii îmbolnăvirilor; monitorizarea lucrărilor de investiții și modernizare derulate în școlile din județ.
La întîlnire au participat prefectul și subprefecții județului, directorii și inspectorii șefi ai structurilor județene ale Ministerului Afacerilor Interne, reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean, Direcției de Sănătate Publică, Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, precum și ai instituțiilor partenere semnatare ale Planului Național Comun de Acțiune pentru siguranța școlară.
