Prefectura Suceava ”își reafirmă angajamentul de a asculta, de a media și de a sprijini, în limitele competențelor legale, nevoile fiecărei școli din fiecare localitate”

Reprezentanții Prefecturii Suceava au fost prezenți în mai multe unități de învățămănt pentru a transmite următorul mesaj: educația este prioritate publică, iar fiecare școală contează, în fiecare localitate.

Conform Prefecturii, prefectul Traian Andronachi a participat la festivitățile de deschidere la Broșteni, Ostra și Stulpicani, trei dintre localitățile afectate de inundațiile din noaptea de 27 spre 28 iulie. Subprefecta Camelia Damian a fost la Pârteștii de Sus, Cacica și Solonețu Nou, iar subprefectul Bogdan Păstrăv a fost prezent la Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” din Cîmpulung Moldovenesc.

În comunicatul primit la redacție se mai arată că: ”Instituția Prefectului – Județul Suceava își reafirmă angajamentul de a asculta, de a media și de a sprijini, în limitele competențelor legale, nevoile fiecărei școli din fiecare localitate. Vom continua colaborarea cu autoritățile locale, cu Inspectoratul Școlar Județean și cu instituțiile partenere, pentru a consolida condițiile de siguranță, acces și calitate ale procesului de învățământ.

 

Îndemn pentru comunitatea educațională

Elevilor: aveți curajul să întrebați și răbdarea să creșteți; fiecare pas al vostru adaugă valoare județului nostru.

Cadrelor didactice: primiți recunoștința noastră pentru munca discretă din fiecare zi, prin care transformați potențialul în reușită.

Părinților: mulțumim pentru încrederea și parteneriatul fără de care școala nu poate fi deplină.

Personalului nedidactic: respect pentru grija cu care asigurați normalitatea – ordine, curățenie, siguranță – lucruri esențiale, adesea nevăzute, dar simțite de toți.

Acest început de an școlar nu este doar o dată în calendar, ci un legământ: că în județul Suceava nimeni nu rămâne în urmă, iar educația rămâne calea prin care fiecare localitate își construiește viitorul.

Instituția Prefectului – Județul Suceava urează tuturor un an școlar cu sănătate, echilibru și rezultate pe măsura muncii depuse”.

Exit mobile version