Președinta Patronatelor IMM Suceava, Liliana Agheorghicesei, spune că în cazul în care vocile micilor întreprinzători nu vor fi ascultate s-ar putea ajunge la grevă fiscală. Într-o intervenție telefonică la Radio Top, doamna Agheorghicesei a spus că a participat la o întîlnire cu Nicușor Dan înainte de formarea noului Guvern, iar acesta a promis că va fi alături de mediul de afaceri și că va continua ”dialogul social între sindicate, patronate și, evident, Guvern”.
Întrebată dacă în opinia sa actualul Guvern va fi mai receptiv decît celelate guverne, Liliana Agheorghicesei a afirmat: ”Noi atît putem face – prin dialog social. Alte pîrghii cu care să colaborăm nu avem. La un moment dat ne-am gîndit și noi să facem o grevă fiscală și cred că dacă vom fi aduși în culmea disperării, evident că vom apela și noi la această ultimă armă de apărare. Și la urma-urmei, știți că noi încercăm să le prezentăm date concrete și venim și cu soluții. Asta nu înțelegem: de ce nu se aplică aceste soluții, care, efectiv, ar rezolva cît mai rapid problema? Sînt 30 de ani de cînd avem așteptări prin solicitări. Am stat la ușa demnitarilor în perioada în care ei au guvernat. Toți politicienii ne comunică că nu se poate schimba o soluție. Păi, pînă la urmă acolo sînt parlamentarii noștri pe care i-am votat să ne reprezinte. Pui legea dimineață și ar trebui a doua zi o lege constructivă să iasă și să intrăm cu toții în subordinea unei legislații corecte, care să sprijine cu adevărat mediul de afaceri și, în special întreprinderile mici și mijlocii, care efectiv sînt autohtone și sînt masa cea mai mare și cea mai serioasă care contribuie la bugetul de stat”.
Doamna Agheorghicesei a adăugat: ”Noi, ăștia mici, nu mai avem nici o suportabilitate pentru a ne continua afacerile. Noi nu mai sîntem într-o gîndire <hai să ne facem un plan de afaceri anual, să vedem cît personal avem, să vedem ce aprovizionare, să vedem ce echipamente mai cumpărăm sau să ne dezvoltăm investițiile, să mai construim o fabrică>. Nici vorbă să mai avem gîndiri din astea constructive, fiindcă de la o lună la alta apar tot felul de invenții cum să devenim mai mult sclavii economiei, că practic asta sîntem noi cei mici, întreprindele mici și mijlocii. Am ajuns în această postură poate și datorită naivității noastre și a faptului că am considerat că cei care vin la putere vin cu intenții bune, și că, de fapt, nu își doresc să distrugă, practic, singura sursă de venit a unei țări care o reprezintă întreprindele mici și mijlocii ale acelei țări”.
