Primăria Suceava susține că și-a îndeplinit toate obligațiile privind investiția la sala polivalentă cu 5.000 de locuri care se construiește la ieșirea din Fălticeni și afirmă că întîrzierile în finalizarea proiectului au fost generate de constructorul MIS Grup.
Potrivit unui comunicat al municipalității, toate utilitățile necesare funcționării obiectivului – energie electrică, gaz, apă și canalizare – sînt deja asigurate, investițiile suportate de Primărie ridicîndu-se la aproximativ 12 milioane de lei, cu TVA inclus.
În ceea ce privește parcarea, Primăria arată că lucrările au fost întîrziate cu aproximativ trei luni după ce licitația a fost contestată de MIS Grup. Contractul pentru proiectare și execuție a fost semnat cu asocierea condusă de Calcarul SA, termenul oficial de finalizare fiind 7 noiembrie 2026. Totuși, constructorul ar încerca să devanseze lucrările cu două luni.
Municipalitatea mai susține că au apărut probleme legate de modificări tehnice realizate de constructor fără acordul scris al beneficiarului, inclusiv în ceea ce privește indicatorii urbanistici și cerințele de securitate la incendiu. Din acest motiv, documentația ar trebui revizuită, iar lucrările reautorizate. Primăria afirmă că ISU va putea emite un punct de vedere doar după depunerea unei noi documentații pentru avizul de securitate la incendiu, demers care, potrivit comunicatului, nu a fost făcut pînă acum de MIS Grup.
Totodată, se arată că documentația inițială nu a inclus dotări considerate esențiale, precum sistemul profesional de sonorizare, suprafețe de joc interschimbabile și un sistem de stocare a energiei, investiții estimate la aproape 14,7 milioane de lei. Finanțarea acestora este blocată pînă la clarificarea situației tehnice și obținerea noilor avize.
Primăria mai precizează că, în perioada ianuarie-iunie 2026, constructorul ar fi consumat utilități în valoare de 275.000 de lei, sumă refacturată și neachitată pînă în prezent.
În concluzie, reprezentanții administrației locale susțin că ”toate aspectele unde se înregistrează întârzieri au fost generate sau influențate direct de către constructor”, iar informațiile apărute în spațiul public, care indică responsabilitatea Primăriei, sînt catalogate drept ”speculații menite să deturneze responsabilitatea”.
Sala polivalentă este un proiect al Companiei Naționale de Investiții.
