Primarul de Fălticeni, Cătălin Coman, regretă trecerea la cele veșnice a fostului director al Spitalului Municipal, medicul chirurg Constantin Moldovanu. Doctorul s-a stins din viață sîmbătă, 17 septembrie, la vîrsta de 89 de ani, și a coordonat activitatea spitalului în perioada 1970-1993. În 2021, Constantin Moldovanu a devenit cetățean de onoare al Fălticenilor. Primarul Coman a declarat: „Medicul Constantin Moldovanu a rămas profund ataşat municipiului Fălticeni, remarcîndu-se ca o personalitate responsabilă, cu puternic simţ civic şi patriotism local. A fost un reper pentru medicina regională şi, aş îndrăzni să spun, chiar naţională, fiind formator pentru medicii tineri, viitorii noştri salvatori”. În cei 39 de ani de carieră, Constantin Moldovanu a efectuat peste 10.000 de operaţii de complexitate mare şi mijlocie. Chirurgul a fost membru al Consiliului Sanitar Superior şi a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sanitar”. Printre realizările sale se numără darea în folosinţă a Policlinicii Fălticeni în anul 1966, începerea construcţiei noului spital municipal în 1991, reabilitarea tuturor secţiilor Spitalului, a Policlinicii și a Staţiei de Ambulanţă, precum și a secţiilor exterioare ale spitalului şi a dispensarelor. Medicul Moldovanu va fi înmormîntat marți, 20 septembrie, în Cimitirul „Oprișeni”.
Primarul Coman, la moartea doctorului Constantin Moldovanu: A fost un reper pentru medicina regională şi, aş îndrăzni să spun, chiar naţională, fiind formator pentru medicii tineri
-
By Toni

- Categories: Actualitate
- Tags: Cătălin Comancetățean de onoaredecesdoctor Constantin MoldovanuFălticeni
Related Content
Peste 9.200 de imobile din Dumbrăveni au fost măsurate și urmează să fie intabulate
By
Toni
31 august, 2026
Apă rece, din nou după program normal, la Roșcani și la Poiana
By
Toni
31 august, 2026
Călătorii gratuite cu autobuzul la Suceava, în prima zi de școală, pe 7 septembrie
By
Toni
31 august, 2026