Primarul din Adîncata anunță un buget axat pe investiții: 70% din bani merg spre dezvoltare. Viorel Cucu: Mai trebuie un singur proiect și terminăm cu apa și canalizarea în toată comuna

Primarul comunei Adâncata, Viorel Cucu, a anunțat că aproximativ 70% din bugetul local pe 2026 va fi direcționat către investiții și dezvoltare, în timp ce doar 30% va merge către cheltuielile de funcționare.

Bugetul urmează să fie aprobat luni, 11 mai, în ședința Consiliului Local. Potrivit primarului, acesta este mai mare cu 10-15% față de anul trecut, însă o parte importantă a fondurilor va fi folosită pentru cofinanțarea proiectelor derulate prin programe naționale și europene. A declarat Viorel Cucu: ”Avem cel puțin patru proiecte finanțate pe programele naționale, pe Mediu, Energie, PNDL sau Anghel Saligny, iar aici avem nevoie mare de cofinanțare”.

Domnul Cucu a spus că administrația locală se apropie de finalizarea investițiilor în utilități. Rețeaua de canalizare este realizată în proporție de aproximativ 80%, iar primarul susține că mai este nevoie de un singur proiect pentru finalizarea lucrărilor în întreaga comună. A afirmat acesta: ”Mai trebuie un singur proiect și terminăm cu apa și canalizarea în toată comuna”.

Viorel Cucu a adăugat că și proiectul privind rețeaua de gaz metan avansează, astfel încît, până anul viitor, aproximativ 90% din teritoriul comunei ar urma să fie acoperit de rețele.

Primarul a vorbit și despre investițiile în educație și infrastructura locală. Școlile, dispensarul și căminul cultural au fost modernizate, iar digitalizarea unităților de învățămînt este realizată în proporție de aproximativ 90%. Totodată, administrația locală pregătește finalizarea terenului de sport de la Școala din Fetești înainte de debutul noului an școlar.

A mai declarat Viorel Cucu: ”Avem trei școli cu trei terenuri de sport, iar la școala cu clasele V-VIII avem o sală de sport ultramodernă, de 1,2 milioane de euro, construită pe fonduri europene”.

Primarul a explicat că modernizarea drumurilor va deveni prioritară după încheierea lucrărilor la utilități. Potrivit acestuia, proiectele privind apa, canalizarea și gazul ar urma să fie finalizate până în anul 2028, valoarea totală a investițiilor fiind estimată la aproximativ 20 de milioane de euro.

Exit mobile version