Primarul Siretului, la reuniunea de 30 de ani de la absolvirea facultății: Sînt singurul care a ajuns primar. Economiștii buni lucrează peste tot. Sînt care lucrează și la Ministerul de Finanțe, unii sînt lichidatori financiari (FOTO)

Primarul Siretului, Adrian Popoiu, reconfirmat în funcție la alegerile din 9 iunie, a participat recent la evenimentul ce a marcat 30 de ani de când a absolvit Facultatea <Alexandru Ioan Cuza> din Iași, specializarea Științe Economice, secția Finanțe și Contabilitate.

Întrebat la Radio Top dacă și-a mai recunoscut foștii colegi, Adrian Popoiu a spus că da, în condițiile în care au organizat întîlniri o dată la cinci ani, iar cu mulți dintre ei păstrează legătura: ”Sigur că da. Ne-am mai întîlnit și la 20 de ani, la 25 de ani, la 15 de ani… ne-am întîlnit destul de des, o dată la 5 ani. Și, probabil că această reîntâlnire o dată la 5 ani a fost benefică, în sensul în care ne-am cunoscut unii cu ceilalți”.

Domnul Popoiu este singurul care a ajuns primar, însă și ceilalți colegi din promoția domniei sale au funcții importante, iar majoritatea lucrează în România. A adăugat primarul Siretului: ”Sînt singurul care a ajuns primar. Majoritatea lucrează aici și lucrează și în domeniul privat și la bănci. Economiștii buni lucrează peste tot. Sînt care lucrează și la Ministerul de Finanțe, unii sînt lichidatori financiari și așa mai departe”.

Exit mobile version