Proiect de hotărîre pentru ca sucevenii care au plătit pentru locurile de parcare de reședință să-și primească banii înapoi. În plus, Lucian Harșovschi solicită ca oamenii respectivi să aibă parcare gratuită pentru 12 luni

Fostul viceprimar al Sucevei, Lucian Harșovschi, astăzi consilier local, anunță că a depus la Consiliul Local ”proiectul prin care miile de suceveni care au plătit, în baza HCL 39/2025, pentru locurile de parcare de reședință să își primească banii înapoi, iar, ca măsură compensatorie, să beneficieze de încă 12 luni de gratuitate pentru locul plătit. Oamenii au plătit cu bună-credință pentru ceva de care, în realitate, nu au beneficiat așa cum li s-a promis. Această nedreptate trebuie reparată. Am propus ca restituirea banilor să fie cât mai simplă: o cerere și documentele doveditoare, transmise inclusiv prin e-mail, fără ca oamenii să fie nevoiți să vină la Primărie”.

Domnul Harșovschi spune că în termen de 30 de zile Primăria condusă de Vasile Rîmbu ar trebui să prezinte un raport legat de subiect, iar după aceea proiectul să fie supus dezbaterii și votului în Consiliul Local Suceava. În mesajul său cu titlul ”Banii sucevenilor înșelați trebuie restituiți! Vasile Rîmbu trebuie să dea banii înapoi!”, domnul Harșovschi spune: ”Acest proiect trebuie să ajungă pe ordinea de zi și să fie votat. Vasile Rîmbu trebuie să pună interesul sucevenilor înaintea încasărilor la buget și să respecte drepturile oamenilor”.

 

Exit mobile version