Prorectorul Mihai Dimian, din partea Universității ”Ștefan cel Mare”, și managerul Alexandru Calancea au semnat un protocol pentru ca Spitalul Județean Suceava să devină spital clinic. Documentul a fost semnat în prezența președintelui Consiliului Județean Gheorghe Flutur. Acum, actul trebuie să primească avize din partea Ministerului Educației și din partea Ministerului Sănătății. Domnul Flutur, șeful instituției în subordinea căreia se află spitalul, a spus: „Cred că este o zi istorică astăzi, 14 septembrie 2022. O zi însemnată. Dacă dăm timpul înapoi, personal vreau să mulțumesc că mi-am văzut visul împlinit. Acum 12 ani, în 2010, am avut prima inițiativă de transformare a acestui spital în spital clinic. Cred că înseamnă mai multă atractivitate pentru Facultatea de Medicină de la Suceava și cred că înseamnă un mare cîștig pentru pacienții care vin la spitalul de la Suceava. pentru că va crește complexitatea intervențiilor și va crește gradul de pregătire a corpului medical de la Suceava, un corp medical de elită, care este de toată isprava și face un pas important în pregătirea profesională în continuare”. Pentru ca nou înființata facultate de medicină de la Suceava să poată funcționa trebuie ca Spitalul Județean să aibă statut de spital clinic. La evenimentul de astăzi au mai fost prezenți șefi de secție din spital, administratorul public al județului, Irina Vasilciuc, și vicepreședintele Consiliului Județean Vasile Tofan.
