RAR: Programările sînt gratuite. În Suceava, așteptarea poate ajunge la 25 de zile

Programările la Registrul Auto Român sînt gratuite, iar șoferii sînt avertizați să nu plătească site-urilor care promit obținerea mai rapidă a unui loc. Potrivit RAR, în județul Suceava, alături de Constanța, numărul mare de autovehicule depășește capacitatea de preluare, iar timpul de așteptare poate ajunge la 25 de zile.

La nivel național, durata medie de obținere a unei programări este de 4 pînă la 7 zile, în funcție de activitatea solicitată. RAR precizează că a identificat site-uri care percep între 50 și 300 de lei pentru programări și care promovează termene de așteptare de la o săptămînă pînă la două luni.

”Programările la RAR sînt gratuite”, subliniază instituția, care recomandă folosirea canalelor oficiale: site-ul rarom.ro, secțiunea de programări, sau serviciul call-center, la numărul 021/9672.

RAR avertizează și asupra informațiilor înșelătoare privind timpii de așteptare și recomandă șoferilor să nu plătească intermediari pentru un serviciu care este gratuit.

 

Exit mobile version