Reindustrializarea României. Daniel Apostol, analist economic: Rămînem pe un peron, într-o gară părăsită, cînd aveam șansa unui tren interesant

În cel mai recent editorial pentru jurnalul.ro, cu titlul <România: pași către industria viitorului. Cum putem transforma resursele, tehnologia și energia într-o nouă viziune industrială>, analistul economic Daniel Apostol a scris ”despre modul în care privim resursele pe care le avem, astfel încît să ne dăm o șansă în zona industrială”. Potrivit acestuia, în România se vorbește de foarte mulți ani ”despre o reindustrializare, o relansare a industriei românești” și, cu toate acestea, ”din păcate, cumva, rămînem pe un peron, într-o gară părăsită, cînd aveam șansa unui tren interesant”.

A adăugat Daniel Apostol, în cadrul unei intervenții telefonice la Radio Top: ”Cu cîțiva ani în urmă chiar am participat la un grup de lucru de care era nevoie să vină cu o gîndire de reindustrializare – vorbe în vînt, mai nou sînt vorbe în ciclon”.

”Industriile viitorului, într-o sintagmă simplistă, sînt multiple, le găsim nu doar în zona de IT și digitalizare”, subliniază analistul economic. A precizat el: ”Acest potențial, eu am senzația că trece ușor nebăgat în seamă. Nu este discutată serios șansa de a avea dezvoltări, investiții și creștere economică pe baza industriei noilor tehnologii”.

În contextul în care s-a adus în discuție și industria alimentară, Daniel Apostol a spus: ”Sînt multe zone în care ar trebui să fim mînă-în-mînă cu parcursul european, și în industria alimentară avem toate datele necesare ca să putem avea o industrie performantă. Nu avem însă o hotărîre politică, o mișcare la nivel statal care să arate că am plecat pe un drum bun, asta nu avem”.

Daniel Apostol este expert în politici publice, prim-vicepreședinte ASPES. De asemenea, este director editoral la <Economistul> și editorialist la profit.ro și jurnalul.ro.

 

Exit mobile version