Pierdem atât de mult timp stând la coadă, încercând să rezolvăm ceea ce ar putea fi total diferit, dacă facem asta online. Și online putem face și programările la saloanele de hair and beauty. Iar pentru asta Stailer ne ajută. Iată despre ce este vorba.
Aplicație și platformă pentru programări online
Află cum poți face o programare online cu Stailer! Presupune să accesezi pagina și după ce completezi cu datele de interes ai lista afișată cu saloanele disponibile. Iar aplicația dedicată este la fel de ușor de folosit.
Când vine vorba de aplicatia Stailer o poți descărca gratuit din App Store, App Gallery sau Magazin Play. Este gratuit să o descarci, dar și să o folosești. Din contul creat poți seta remindere, poți anula programări sau oricare din cele realizate îți sunt confirmate imediat. Mai mult decât atât, nu ești condiționat de numărul de programări efectuate, de timpul petrecut navigând în această platformă sau aplicație.
Stailer a ajuns și în Suceava!
Atât pentru femeile, cât și pentru bărbații care își doresc să se programeze la un salon de beauty pot face asta prin Stailer. Căutările sunt de scurtă durată, obțin lista celor disponibile fix atunci când își doresc ei și setarea unei programări este simplă, rapidă, online și gratuită.
Pentru a face asta aveți două opțiuni, platforma online sau aplicația Stailer. Pe aceasta din urmă o puteți descărca din App Store, App Gallery sau Magazin Play. Durează câteva secunde până când veți instala. Din contul creat căutați simplu și rapid, fie în funcție de data și ora dorite, fie poate chiar după numele unui salon sau a unui stilist din orașul vostru.
Fiecare salon înscris aici are și pagină de prezentare. Astfel, dacă nu ați mai trecut pragul unei locații să nu aveți emoții în ceea ce privește alegerea făcută. Veți descoperi detalii despre preț și durata unui serviciu, puteți compara prețurile, puteți observa detalii, fotografii din locație. În plus, unele saloane au și recenzii active, ale celor care au fost clienți. Veți ști așadar mai multe despre realitatea serviciilor prestate.
Fără Stailer consumați timp inutil
Pe măsură ce apar noi tehnologii și un nou stil de viață vă dați seama de nevoia de a vă adapta la acest stil modern de viață. Este mai degrabă o necesitate pentru că reușiți astfel să scăpați de inconvenientele de până acum. În cazul lui Stailer, până acum programările la saloanele de hair and beauty presupuneau să sunați de la un salon la altul și să pierdeți timp căutând un loc liber.
Online aceste situații dispar. Nu mai depindeți nici de programul unui salon, de programul unei recepționere și nici de confirmarea acesteia. Programarea este setată pe loc, fără un prea mare deranj sau efort. Și este gratuit! Uitați de timpul petrecut în sala de așteptare sau de timp pierdut pentru a căuta un salon.
Stailer este activ și în Suceava, precum și în alte 40 de orașe din țară. Descoperiți din pagina oficială cum să instalați aplicația și nu întârziați să o folosiți!
Contact: support@stailer.ro
