Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava organizează un casting pentru copii și adolescenți în vederea realizării unui spectacol.
Teatrul sucevean oferă șansa de a juca alături de actori profesioniști fetelor cu vîrsta cuprinsă între 12 și 19 ani și băieților cu vîrsta cuprinsă între 12 și 14 ani. În cazul băieților, proba presupune interpretarea unui text de 2 minute, la alegere. În cazul fetelor, proba presupune prezentarea unui text de 2 minute și interpretarea unui cîntec, cu sau fără negativ, de 3 minute, la alegere. Repetițiile se desfășoară în lunile noiembrie și decembrie, iar premiera spectacolului va avea loc pe 13 și 14 decembrie.
Casting-ul se va desfășura vineri, 31 octombrie, începînd cu ora 16:00, în spațiul expozițional al Teatrului Municipal „Matei Vișniec” Suceava, în prezența regizorului. Copiii și adolescenții selectați vor susține a doua probă de casting sîmbătă, 1 noiembrie, la ora 10:00.
Pentru înscrieri se așteaptă mesaje pe adresa de e-mail secretarliterar@teatrulmateivisniec.ro, cu următoarele informații: nume și prenume, data nașterii, înălțimea, greutatea, numărul de telefon și o fotografie portret. Înscrierile se pot face pînă joi, la ora 14:00.
Relații suplimentare se pot obține la numărul de telefon 0757 820521.
