Se solicită sprijin pentru IMM-urile afectate de inundațiile din județele Suceava și Neamț

Patronatele IMM din județul Suceava au transmis un comunicat în care solicită adoptarea de măsuri pentru sprijinirea IMM-urilor afectate de inundațiile din județele Suceava și Neamț.

În comunicatul Patronatelor IMM se arată că ”având în vedere inundațiile din luna iulie 2025 din județele Suceava și Neamț care s-au soldat cu victime și pagube materiale, cât și cu afectarea antreprenorilor din zonele respective, IMM ROMÂNIA, confederație patronală reprezentativă la nivel național, solicită Guvernului României elaborarea de măsuri, împărţite pe două categorii, pentru sprijinirea IMM-urilor care au suferit din cauza inundațiilor:

  1. Amânarea la plată a taxelor, până la 3 luni, fără penalităţi (TVA, impozit pe

profit/venitul microîntreprinderilor, contribuţiile pentru asigurări sociale şi de sănătate, cu păstrarea calităţii de asigurat);

  1. Capital de lucru reprezentând o valoare procentuală din cifra de afaceri a întreprinderilor afectate, destinat:

– Refacerii stocurilor;

– Achiziționării de echipamente/utilaje afectate;

– Obiectelor de inventar”.

În comunicat se mai spune că din informațiile primite din partea structurilor locale IMM Suceava și IMM Neamț au fost afectate în jur de 100 de întreprinderi în județul Suceava și 20 de întreprinderi în județul Neamț.

Președintele IMM Suceava, Liliana Agheorghicesei, și președintele IMM Neamț, Marius Danciu, sînt implicați în monitorizarea situației antreprenorilor afectați de inundații și luarea măsurilor pentru susținerea acestora.

Exit mobile version