Secția de Psihiatrie Burdujeni va fi modernizată cu fonduri europene. Proiectul prevede modernizarea instalațiilor sanitare, electrice și termice, precum și recompartimentarea grupurilor sanitare din toate pavilioanele

Lucrările de reabilitare și modernizare a Secției de Psihiatrie Burdujeni, din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență ”Sf. Ioan cel Nou” Suceava, vor începe în perioada următoare.

Potrivit președintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, amplasamentul a fost predat constructorului și a fost emis ordinul de începere a lucrărilor, valoarea investiției fiind de aproximativ 4,7 milioane de lei, fără TVA.

Proiectul prevede modernizarea instalațiilor sanitare, electrice și termice, precum și recompartimentarea grupurilor sanitare din toate pavilioanele. Va fi construită și o scară exterioară de evacuare, prevăzută cu lift.

De asemenea, vor fi montate sisteme moderne de detecție a incendiilor, supraveghere și control al accesului, iar pentru încălzire vor fi utilizate și pompe de căldură aer-apă.

Durata de execuție a lucrărilor este de 12 luni.

Gheorghe Șoldan a precizat: ”Continuăm să atragem fonduri europene și să investim în infrastructura medicală, pentru condiții mai bune pentru pacienți și pentru personalul medical”.

 

Exit mobile version