Într-o lună de zile, Serviciul de Gospodărire a Apelor Suceava a dat amenzi în valoare totală de peste 100.000 de lei. O firmă a fost amendată cu 4.000 de lei pentru că o stație de epurare municipală de pe raza județului evacua ape uzate neepurate în albia rîului Moldova. Cu 35.000 de lei a fost amendată o secție de tăiere/fasonare piatră și marmură de pe raza comunei Volovăț, pentru că evacua ape uzate neepurate corespunzător în albia pîrîului Sucevița. O altă persoană juridică a fost amendată cu 25.000 de lei. Societatea care are ca profil de activitate exploatarea nisipurilor și pietrișurilor a efectuat săpături în malul drept al rîului Suceava, pe raza comunei Udești, fără a deține acte de reglementare pe linie de gospodărire a apelor. SGA Suceava mai informează că în urma unei autosesizări s-a constatat că stația de sortare – spălare de agregate minerale a unei societăți de pe raza comunei Verești funcționa fără a deține autorizație de gospodărire a apelor valabilă la data controlului. Amenda a fost de 35.000 de lei. În fine, reprezentanții SGA Suceava au identificat în albia minoră a rîului Suceava, pe raza comunei Gălănești, o groapă rezultată în urma exploatărilor ilegale de agregate minerale, conform măsurătorilor efectute rezultînd un volum de circa 860 de metri cubi. Persoana juridică răspunzătoare a fost identificată și sancționată contravențional și totodată s-a recuperat prejudiciul creat SGA cu de 10 ori contribuția pentru materialul extras fără acte de reglementare.
SGA, amenzi de peste 100.000 de lei
-
By Toni

- Categories: Actualitate
Related Content
Concurs pentru ocuparea funcției de director general al Casei de Asigurări de Sănătate Suceava
By
Toni
21 august, 2026
Proiectil din Primul Război Mondial, funcțional, descoperit la Arbore, distrus
By
Toni
20 august, 2026