
Sîmbătă, 2 iulie 2022, la ora 08.00, la statuia ecvestră a lui Ștefan cel Mare de pe platoul Cetății de Scaun a Sucevei a avut loc un ceremonial dedicat memoriei domnitorului, de la a cărui trecere la cele veșnice se împlinesc 518 ani. Într-un scurt discurs, primarul Ion Lungu a spus că este de datoria noastră, a tuturor, să cinstim memoria domnitorului, după care Fanfara Primăriei a intonat imnul de stat. Un sobor format din șapte preți a oficiat o slujbă religioasă în timpul căreia în nenumărate rînduri s-a vorbit despre Ștefan cel Mare ca despre apărătorul creștinătății, Reprezentanți ai instituțiilor publice și ai veteranilor de războiu au depus coroane de flori. Printre cei prezenți la evenimentul organizat de primărie s-a numărat viceprimarul Teodora Ungureanu, vicepreședintele Consiliului Județean Vasile Tofan, subprefectul Cristian Șologon, consilierii locali Adrian Arămescu și Cătălin Alexandroaie. Au mai fost colonelul în rezervă Neculai Niga, colonelul în rezervă Cristian Hociung, maistrul militar în retragere Dumitru Davidel, managerul interimar al Teatrului ”Matei Vișniec”, Angela Zarojanu, directorul Bibliotecii ”I. G. Sbiera”, Gabriel Cărăbuș, prorectorul USV Mircea A. Diaconu.
