Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, solicită sprijin din partea Ministerului Agriculturii pentru crescătorii vacilor de lapte, dar și majorarea subvențiilor pe suprafață în zona montană. Fost ministru al Agriculturii, el a făcut solicitările în urma unei întîlniri avute cu crescătorii de animale din județ, în special cu cei din zona de munte, avînd în vedere că se prefigurează o criză majoră a laptelui. Președintele Flutur a declarat: „Consider că trebuie urgent încurajat și susținut sectorul vacilor de lapte. Dacă nu se iau măsuri în perioada următoare, șeptelul de vaci cu lapte dispare, oamenii duc vitele la abator din cauza lipsei furajelor, iar refacerea acestui șeptel nu se poate face în patru – cinci ani. O problemă mare au și procesatorii, care au ajuns să cumpere laptele de la sute de kilometri distanță de județul Suceava. De aceea, trebuie de intervenit urgent”. Șeful administrației județene a mai spus că a solicitat Ministerului Agriculturii ca în noul Plan Național Strategic să nu se diminueze, așa cum se aude, subvențiile pe suprafață pentru zona montană. În plus, el a afirmat: „Mai mult, toate subvențiile trebuie mărite din bani europeni, iar în noul Plan Național Strategic, pînă în 2027, am cerut în mod expres să nu se reducă subvențiile în zonele montane, așa cum a apărut în spațiul public, deoarece populația de-acolo se confruntă cu lipsa forței de muncă și cu depopularea satelor”. Președintele Flutur a adăugat: „Am primit garanții că se va ține seama de problemele ridicate de mine, care nu sînt specifice doar județului Suceava, ci întregii țări”.
Solicitare pentru sprijinirea crescătorilor vacilor de lapte
-
By Toni

- Categories: Actualitate
- Tags: CrescătoriGheorghe FluturMinisterul Agriculturiivaci de lapte
Related Content
Muzeul de Științele Naturii Suceava, închis din 15 iunie, pentru lucrări de reabilitare
By
Toni
10 iunie, 2026