Canotori născuți în județul Suceava au contribuit la obținerea de către România a cinci medalii la Campionatele Mondiale de Canotaj de la Belgrad. Datorită sucevenilor, România a obținut două medalii de aur, două de bronz și una de argint.
Suceveanca Ancuța Bodnar și botoșăneanca Simona Radiș au cîștigat un nou titlu mondial la dublu vîsle feminin, învingînd Lituania și Statele Unite.
Echipajul feminin de 8+1 al României, din care au făcut parte sucevencele Roxana Anghel, Maria Tivodariu și Magdalena Rusu, a cîștigat titlul mondial, învingînd echipajul Statelor Unite.
Maria Tivodariu și Magdalena Rusu au obținut argintul cu echipajul feminin de patru rame. Roxana Anghel și Ionela Cozmiuc au cîștigat bronzul la dublu rame, respectiv la dublu vîsle categorie ușoară. (Foto: Federația Română de Canotaj)
