Sucevean stabilit în SUA: În ciuda suportului acordat Ucrainei, România nu există în presa americană

În contextul războiului din Ucraina, presa americană nu scrie nimic despre România, chiar dacă țara noastră este alături de Ucraina și îi sprijină pe refugiații ucraineni. Într-o intervenție telefonică la Radio Top, suceveanul Florin Senciuc, care este stabilit de peste 20 de ani în Statele Unite, a declarat: „În mod ciudat, România nu apare în presa americană, nici măcar ca fiind stat membru NATO, care ajută într-un fel sau altul Ucraina. Se scrie mult despre Republica Moldova. A fost scos în evidență faptul că Republica Moldova este țara care a primit cei mai mulți refugiați de război ucraineni în comparație cu populația țării, de aproximativ 4 milioane de locuitori. Luat ca procentaj, Republica Moldova e țara care a acceptat cei mai mulți refugiați de război ucraineni. Foarte strident în presa americană apare și dorința Finlandei și Suediei de a se integra în NATO”. Pe de altă parte, suceveanul a afirmat că în SUA s-au stabilizat prețurile la alimente. Florin Senciuc a spus: „Prețurile nu mai sînt la nivelul de șoc. Noi am luat întotdeauna carnea ca etalon, dar ne-am uitat și la ulei, și la lapte. De exemplu, un galon de lapte, adică aproape 3,8 litri, costă în jur de 2,20 dolari. Era 1,90 dolari. Pîinea nu s-a scumpit. S-au calmat prețurile, însă inflația și-a făcut efectul. Înainte, plata pentru ora de muncă era oficial de minim 7,25 dolari pe teritoriul Statelor Unite. Nimeni nu mai oferă 7,25 dolari, ci de la 10-12 dolari în sus, inclusiv fast-food-urile”.

Exit mobile version