Sute de credincioși, în curtea Mănăstirii ”Sf. Ioan cel nou de la Suceava”, la o slujbă oficiată de Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. La final a tras o ”ploaie” de premii, care a ”udat” doar mai multe fețe bisericești și persoane publice

Sute de credincioși au participat duminică, 6 noiembrie 2022, la slujba care a marcat împlinirea a 500 de ani de la sfințirea Bisericii cu hramul „Sfîntul Mare Mucenic Gheorghe” a Mănăstirii „Sfîntul Ioan cel Nou de la Suceava”, ctitorie a lui Bogdan al III-lea Voievod și a lui Ștefăniță Voievod. Sfînta Liturghie a fost săvîrșită de un sobor de preoți avîndu-l în frunte pe Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, ÎPS Teofan. La final a ”plouat” cu distincții, dar și cu copii de icoane, așa cum se întîmplă de la începutul anului la momente importante. Duminică, 6 noiembrie, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, ÎPS Calinic, le-a oferit copii ale icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului din Biserica “Sf. Mare Mucenic Sf. Gheorghe” Înaltului Teofan, preşedintelui PNL al Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, prefectului PNL, Alexandru Moldovan, președintelui PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, vicepreşedintelui PNL al CJ Suceava Niculai Barbă, administratorului public al județului, Irina Vasilciuc (PNL), primarului PNL al Sucevei, Ion Lungu, profesorului universitar doctor Adrian Cioroianu, director al Bibliotecii Naționale Române, și profesorului universitar doctor Gheorghe Onișoru, de la USV și de la Academia Oamenilor de Ştiinţă Bucureşti. Înaltul Calinic le-a oferit Ordinul Bucovinei mai multor stareți, dar și primarului PNL al comunei Putna, Gheorghe Coroamă. Cîteva persoane, printre care patronul General Construct Suceava, Viorel Nuțu, au primit Medalia Jubiliară.

 

Exit mobile version