Țara Dornelor: Mai mulți urși, mai multe apeluri la Salvamont

Șeful Serviciului Salvamont Vatra Dornei, Petru Ariciuc, susține că atacurile urșilor se întețesc în gospodării, iar autoritățile abia acum caută finanțare pentru a realiza o numărătoare corectă a exemplarelor. Într-o intervenție telefonică la Radio Top, coordonatorul salvamontiștilor dorneni a declarat: „Este hilar ceea ce se întîmplă, pentru că noi, deocamdată, ne gîndim să accesăm fonduri ca să numărăm urșii. Și pînă atunci ce se va întîmpla? Vom avea victime, vom avea urși flămînzi. Trebuie recoltate exemplarele violente, periculoase, bătrîne, bolnave. Din 2016 nu s-a mai împușcat nici un urs. Nu e vorba de a recolta două – trei exemplare. În loc de 4-5.000 de exemplare, cît ar fi normal pentru România, se pare că avem vreo 12.000. Ce facem cu cele 7.000 de exemplare în plus? Sună crud, dar asta e realitatea”. Petru Ariciuc a completat: „În zona Broșteni, la Holda, o ursoaică venise pe islaz cu doi pui, iar a doua zi pe același islaz au mai apărut două ursoaice: una cu doi pui și cealaltă cu trei. Asta se întîmplă de cinci ani. Numărul urșilor a crescut exponențial. Puiuții au crescut și sînt urși de-a binelea. Fiecare urs are un areal pe care-l stăpînește. Orice intrus e înlăturat, împins către margine. Ursul cel mai puternic rămîne în natură. Și-atunci, ce facem cu cei împinși în exterior?”. Petru Ariciuc a mai spus că, la două – trei zile, la Salvamont Vatra Dornei sînt apeluri prin care este semnalată prezența urșilor și a adăugat: „Urșii care coboară în gospodării sînt urșii tomberonari, obișnuiți cu omul. Își caută hrana în locul cel mai comod pentru dînșii. Intră prin curți, intră prin cămări, mai intră în grajd și omoară o vită. Din păcate, acest lucru se întîmplă”.

Exit mobile version