Administratorul firmei de transport de marfă „Dinamica Transmat” din Verești, Matei Codău, susține că Guvernul nu s-a ținut de cuvînt după ce a promis ajutoare de stat în cadrul Măsurii 2 -granturi de capital de lucru. El a declarat, la Radio Top, că firma sa a fost admisă la finanțare, dar nu a primit nimic, întrucît nu ar mai fi fonduri. Administratorul „Dinamica Transmat” a afirmat: „Sînt poate zeci de firme sucevene care au aplicat la Măsura 2 și nu s-au ales cu nici un ban. Mai mult, în decembrie, o societate comercială a depus în cont contribuția care cădea în sarcina ei. Acei bani nu-i poți retrage decît prin sistemul prevăzut de procedurile legale. Ne-au pus să deschidem conturi la anumite bănci și plătim comisioane în momentul de față. Ar fi fost un ajutor foarte important pentru noi banii prin Măsura 2, însă, din păcate, programul nu este funcțional”. Domnul Matei este dezămăgit de guvernanți, despre care a crezut că vor fi mai atenți cu mediul de afaceri: „Am crezut că se va redresa lumea. Avem un Guvern care doar părea că va ține și cu mediul de afaceri”. Firma „Dinamica Transmat” Verești are 11 angajați și transportă marfă cu camioanele în țară și în străinătate.
Transportatorii, dezamăgiți că nu se acordă sprijinul promis
-
By Toni

- Categories: Actualitate
- Tags: capital de lucrulipsă fonduriMăsura 2Transportatori
Related Content
2 milioane de lei, finanțarea CJ pentru clubul de handbal masculin CSU Suceava
By
Toni
13 iulie, 2026
Un motociclist și-a pierdut viața pe șoseaua de centură a Rădăuților
By
Toni
12 iulie, 2026
Un bărbat a murit, după ce mașina în care se afla a fost lovită de tren
By
Toni
12 iulie, 2026
Fălticeni. Șofer ajuns la spital, după ce a intrat cu mașina într-un stîlp și l-a rupt
By
Toni
11 iulie, 2026