Trecerile de pietoni de la toate școlile din municipiul Suceava vor fi semaforizate

Toate trecerile de pietoni din dreptul unităților școlare din Suceava vor fi semaforizate. Anunțul a fost făcut de primarul Ion Lungu, la Radio Top. Primarul a declarat: „Este în lucru un studiu de trafic. Îl elaborează o firmă din București. Este o prioritate a noastră să punem semafoare la trecerile de pietoni din zona școlilor. Avem mai multe proiecte cu semaforizarea”. Recent, directorul Poliției Locale Suceava, Ovidiu Doroftei, a afirmat, tot la Radio Top, că una din cele două treceri pentru pietoni din dreptul Școlii Gimnaziale nr. 3 ar urma să fie desființată. Fost viceprimar, domnul Doroftei a afirmat: „Există o astfel de inițiativă din partea municipalității și vom vedea cînd și cum se va finaliza. Se dorește ca la Școala 3 să rămînă o singură trecere, unde să fie amplasat un semafor cu buton”.

Exit mobile version