Viețuitori ai Mănăstirii Putna, donatori de sînge. Fiecare a donat cîte 450 de mililitri de sînge

Viețuitori ai Mănăstirii Putna au donat, astăzi, 26 mai, aproximativ 13 litri de sînge în cadrul campaniei „Un strop de sînge salvează o viață”. Conform agenției de știri Basilica a Patriarhiei Române, acțiunea a fost organizată în baza parteneriatului existent între Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, Centrul Județean de Transfuzii, Fundația Umanitară Nord 2001 și Spitalul Județean de Urgență „Sfîntul Ioan cel Nou”. Activitatea a avut loc în cabinetul medical al așezămîntului monahal și s-au recoltat aproape 450 de mililitri de sînge de la fiecare dintre cei 28 de donatori eligibili. Potrivit sursei citate, „începînd din 2015, monahii și viețuitorii mănăstirii Putna și-au arătat disponibilitatea de a contribui, prin donare, la nevoia tot mai mare de sînge, participînd fie la campanii organizate în cadrul acțiunilor de binefacere ale Bisericii, fie, oferindu-se voluntar de fiecare dată cînd cineva necesita o transfuzie urgentă”. Printre donatorii de dată recentă în campania „Un strop de sînge salvează o viață” s-au mai numărat viceprimarul Sucevei Lucian Harșovschi și managerul interimar al Spitalului Județean, Alexandru Calancea.

 

Exit mobile version