Purtătorul de cuvînt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava, locotenentul Alin Găleată, face parte din echipa de pompieri români plecată, astăzi, într-o nouă misiune de stingere a incendiilor din Grecia. Alin Găleată va gestiona comunicarea de la fața locului, cu jurnaliștii eleni și români cu privire la misiunile zilnice. Săptămîna trecută, locotenentul Găleată a spus, la Radio Top, că nici un pompier sucevean nu este implicat în stingerea incendiilor devastatoare de pe insula grecească Evia și că, personal, s-ar fi dus pe jos pînă acolo pentru a ajuta. România a trimis, astăzi, în Grecia 142 de pompieri, opt autospeciale de stingere incendii de pădure, trei cisterne, un centru de comandă, două containere Multirisc, un autocar de intervenție, precum și alte mijloace de sprijin logistic, printre care o dronă care poate fi folosită pentru survolarea zonelor în care se va interveni. Pompierii români vor interveni pentru stingerea incendiilor care afectează o zonă din proximitatea Atenei.
Visul lui Alin, îndeplinit. A plecat la incendii în Grecia
-
By Toni

- Categories: Actualitate
- Tags: Alin GăleatăGreciaincendiiSuceava
Related Content
Concurs pentru ocuparea funcției de director general al Casei de Asigurări de Sănătate Suceava
By
Toni
21 august, 2026
Proiectil din Primul Război Mondial, funcțional, descoperit la Arbore, distrus
By
Toni
20 august, 2026