Din cauza războiului din Ucraina, este puțin probabil ca la Suceava să fie organizată prea curînd o expoziție cu lucrări din străinătate. Anunțul a fost făcut, la Radio Top, de directorul Muzeului Național al Bucovinei, Emil Ursu. În contextul împlinirii a 17 ani de la semnarea Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană, el a afirmat: „Aderarea la UE ne-a adus posibilitatea schimbului expozițional. Am dus noi expoziții în străinătate, am adus expoziții din străinătate. Pînă la începutul pandemiei, în 2020, anual aduceam cel puțin două expoziții din străinătate. Acum, programasem o expoziție care nu cred că se va mai întîmpla, avînd în vedere conflictul din Ucraina. A fost și incertitudinea cu finalul pandemiei și, ca atare, nici din Vestul Europei n-am putut lega nimic”. Emil Ursu a mai spus: „Sînt cîteva expoziții care urmau să ajungă la Suceava, din care una din Slovacia. Am ratat și o expoziție din Germania. Însă, cred că ușor-ușor lucrurile vor reintra pe făgașul normal”. Totodată, directorul Ursu a subliniat că după aderarea la Uniunea Europeană s-a reușit atragerea de finanțări europene pentru reabilitarea unor obiective importante, precum Cetatea de Scaun și Muzeul de Istorie din Suceava. El a precizat că, în prezent, cu fonduri europene este în curs de renovare Muzeul de Istorie din Siret.
17 ani de la aderarea României la UE. Cu bani europeni s-au reabilitat Cetatea de Scaun a Sucevei și Muzeul de Istorie
-
By Toni

- Categories: Administrație
- Tags: Cetatea de ScaunEmil UrsuMuzeul de IstorieUE
Related Content
Drum de pămînt din comuna Fântânele, preluat de CJ pentru a fi modernizat
By
Toni
2 iunie, 2026
Drumul de piatră spre Lipoveni va fi modernizat
By
Toni
30 mai, 2026