Ambasadorul Germaniei la București, dr. Peer Gebauer, a vizitat, astăzi, hub-ul pentru ajutoare pentru Ucraina, care funcționează în parcul industrial, situat în apropierea Aeroportului Internațional ”Ștefan cel Mare” Suceava. Ambasadorul s-a întîlnit cu președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, și prefectul județului Suceava, Alexandru Moldovan. Au fost prezenți și reprezentanți ai ISU Suceava, instituție care gestionează activitatea în hub. Conform Consiliului Județean, ”a fost prezentată situația funcționării hub-ului încă de la început, fiind trecute în revistă multiplele misiuni internaționale desfășurate prin intermediul său. Președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a prezentat situația pe anul 2022 cu privire la implicarea autorităților locale, județene și naționale, dar și a societății civile și a populației. Cu acesta ocazie au fost purtate și discuții pe alte teme. Gheorghe Flutur a solicitat implicarea ambasadei pentru atragerea de investitori germani la Suceava, în parcul industrial de lîngă aeroport și nu numai, în industria alimentară, construcții de mașini, industrie ușoară, turism, mediu. De asemenea, Gheorghe Flutur a subliniat faptul că zborurile internaționale Suceava – Memmingen și Suceava – Dortmund sînt bune oportunități pentru deschiderea unor noi colaborări între Germania și România, între Suceava și alte regiuni din Germania”.
Ambasadorul Germaniei, în vizită la Suceava. Acestuia i s-a cerut implicarea ambasadei pentru atragerea de investitori germani din industria alimentară, construcții de mașini, industrie ușoară, turism și mediu
-
By Toni

- Categories: Administrație
- Tags: Aeroport Suceavaajutoare Ucrainaambasadorul Germanieidr. Peer GebauerGheorghe FluturHUBparc industrial
Related Content
Centru comercial și logistic uriaș, pe raza comunei Horodnic de Sus. Veniturile comunei ar urma să se tripleze
By
Toni
25 septembrie, 2026
Proiect pentru realizarea a 176 de locuri de parcare în zona Școlii 8 din Suceava
By
Toni
25 septembrie, 2026
Asfaltări în această noapte pe strada Tineretului. Șoferii, rugați să nu parcheze pe această stradă
By
Toni
25 septembrie, 2026
Teren de sport la Colegiul ”Mihai Eminescu” și loc de joacă pe Aleea Venus
By
Toni
24 septembrie, 2026