Consilierii județeni suceveni au aprobat, astăzi, în unanimitate, alocarea a 3,8 milioane de lei din Fondul de rezervă pentru opt localități aflate în dificultate financiară. La propunerea președintelui Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, două milioane sînt pentru Rădăuți. Șeful administrației județene a explicat: „Municipiul Rădăuți are o problemă foarte, foarte grea legată de datoriile la gaz metan. Înțeleg că s-au mai rezolvat din aceste probleme, am solicitat și Guvernului fonduri, dar e o chestiune legată de cumpărarea gazului de pe piață. Dacă nu e plătit nu se livrează și se taie. Ei au această descoperire și au solicitat mai multe fonduri. Vrem să nu mai avem accidentele pe care le-am avut săptămînile trecute, de două ori”. De luna trecută, la Rădăuți, „Nord Gaz” a sistat de două ori alimentarea cu gaz metan a centralei termice, astfel că abonații sistemului public de termoficare au fost lăsați fără apă caldă și încălzire. Tot din Fondul de rezervă au mai primit bani următoarele localități: Vatra Dornei 300.000 de lei, pentru Spitalul Municipal, Gura Humorului și Vicovu de Sus, cîte 400.000, Brodina, Frătăuții Noi și Mănăstirea Humorului, cîte 200.000, și Preutești, 100.000 de lei.
Bani de la CJ pentru încălzire, la Rădăuți
-
By Toni

- Categories: Administrație
- Tags: CJ SuceavaîncălzireRădăuți
Related Content
Trei străzi balastate din cartierul Zamca intră într-un proces de modernizare
By
Toni
24 mai, 2026
Centru Cultural cu 400 de locuri, la Liteni, din toamnă
By
Toni
21 mai, 2026