Casele de cultură, de la sindicate la primării

La fel ca primarul PNL al Sucevei, Ion Lungu, și primarul PNL de Cîmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură, vrea ca municipalitatea să preia de la sindicate casa de Cultură. Într-o intervenție telefonică la Radio Top, primarul Negură a declarat că la Casa de Cultură de ani de zile nu a mai avut loc nici o activitate culturală, fiindcă ISU Suceava a sigilat sala de spectacole, care are peste 450 de locuri. În schimb, acolo se derulează activități comerciale. Primarul Cîmpulungului a spus că a abordat subiectul transferului și la Asociația Municipiilor și la Consiliul Județean. Domnul Negură a declarat: „Este un subiect delicat. Văd că nu se ia în seamă ca aceste case de cultură, sub o formă sau alta, să vină în proprietatea administrațiilor locale, pentru că noi, cetățenii, avem nevoie de asemenea spații. Nu transformate în restaurante, în baruri, în tipografii, în ceainării și-n tot ce vrei, și numai cultură nu se face”. Primarul liberal crede că problema și-ar găsi soluționarea dacă ar exista voință politică. El a afirmat: „Dacă-ți propui să rezolvi ceva nu se poate să nu rezolvi. Prin diplomație, prin chestiuni legislative, intervenții politice, dai ceva la schimb… Păi ai un asemenea patrimoniu pe care l-ai transformat în baza și în spații comerciale în loc să beneficieze de el copiii noștri, bătrînii, toți cetățenii…”. Mihăiță Negură a mai spus, la Radio Top, că a discutat cu președintele Asociației Naționale a Caselor de Cultură ale Sindicatelor și că acesta nici nu știa că la Cîmpulung există o casă de cultură.

Exit mobile version