CJ Suceava va aloca 6 milioane de lei Arhiepiscopiei, pentru continuarea lucrărilor la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei”

Consiliul Județean Suceava urmează să aprobe acordarea unui sprijin financiar în valoare de 6 milioane de lei Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, pentru continuarea lucrărilor de construire a Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” din Suceava. Proiectul de hotărâre este inițiat de președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, care a precizat că finanțarea este acordată în baza Ordonanței Guvernului nr. 82/2001, care permite sprijinirea unităților de cult recunoscute din România din bugetele autorităților locale și județene.

Suma va fi utilizată pentru executarea lucrărilor la Corpul „F”, care va avea funcțiunea de sediu administrativ al instituției de învățământ teologic.

Potrivit referatului de aprobare, proiectul a fost inclus în bugetul județului Suceava prin Hotărârea Consiliului Județean Suceava nr. 75/2026, iar documentația depusă de Arhiepiscopie a fost analizată de comisia de selecție și evaluare desemnată la nivelul administrației județene.

Comisia a efectuat și o vizită în teren, constatînd că lucrările executate până în prezent corespund situației reale, iar restul de executat este estimat la 12 milioane de lei. De asemenea, documentația depusă a fost declarată completă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Exit mobile version