Comasare comune. Angelica Fădor: Peste tot în țară există localități cu o populație foarte mică care, eventual, ar dori să se comaseze

Suceveanca Angelica Fădor, secretar de stat în cadrul Ministerului de Interne, susține că în toată țara există localități cu puțini oameni care ar dori să se comaseze, însă acest lucru nu este ușor de realizat. Consiliul Județean Timiș a promis stimulente financiare cu valori cuprinse între 10 milioane și 20 de milioane de lei pentru localitățile care vor să se comaseze, pentru că astfel s-ar putea face economii la buget și investiții mai eficiente. Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a anunțat că două comune, Mașloc și Fibici, vor să fuzioneze. În cele două localități urmează să se organizeze referendumuri.

Într-o intervenție telefonică la Radio Top, întrebată dacă la nivelul Ministerului de Interne există informații că și alte comune din țară vor să fuzioneze, doamna Fădor a spus: ”Există undeva în Hunedoara alte două localități care au o populație de sub o mie de locuitori care și-au exprimat intenția de a se uni”.

Întrebată dacă astfel de decizii ar putea deveni o modă în țară și dacă sînt și localități sucevene care ar putea să se comaseze, Angelica Fădor a afirmat: ”În mod clar, peste tot există. Peste tot în țară există localități cu o populație foarte mică care, eventual, ar dori să se comaseze. Însă, sînt anumiți pași procedurali care trebuie parcurși foarte bine stabiliți de Codul Administrativ și aici, în primul rînd, ne referim la referendum”.

În ceea ce privește faptul că prin comasare se vor pierde funcții de primar și de consilier local, și că unii funcționari nu vor mai avea loc în primării, doamna Fădor a spus: ”Depinde de la caz la caz. Pentru că avem colegi primari extrem de implicați în comunitățile lor, care pînă la urmă își doresc binele comunității. Iar dacă binele comunității înseamnă comasarea cu altă localitate care, eventual, are venituri mai mari și s-ar putea descurca mai bine, ar putea realiza obiective de investiții importante pentru comunitate, eu sînt convinsă că ar înțelege”.

 

Exit mobile version