Consilierul local USR Dan Nichiforel este dezamăgit că nici după trei ani de la demararea proiectului privind amenajarea Parcului Șipote nu s-au început lucrările. Într-o emisiune la Radio Top, domnul Nichiforel a declarat: ”Acum trei ani, cînd am lucrat împreună cu colegii mei la tema tehnică a acestui parc, într-adevăr am întîrziat trei luni de zile atunci, dar n-am crezut că în următorii trei ani nu vom putea să ne plimbăm pe aleile parcului și să beneficiem de avantajele unui parc pe care noi l-am gîndit atunci ca fiind un lucru foarte bun pentru cetățeni”. Primăria Suceava are în plan un proiect foarte costisitor pentru care încă mai caută finanțare, însă domnul Nihchiforel spune că pînă acum s-ar fi putut face ceva mult mai simplu și cu puțini bani. Acesta a afirmat: ”În primul rînd trebuia să faci curățenie acolo și să pui un sistem de iluminat, ceva minimal, și am fi avut ceva din ceea ce oferă zona respectivă”.
Consilier local, dezamăgit că au trecut trei ani de la demararea proiectului privind amenajarea Parcului Șipote, iar lucrările încă nu au început
-
By Toni

- Categories: Administrație
- Tags: Dan NichiforelParc Șipote Suceava
Related Content
Două benzi de circulație spre Școala Nr. 8 și Grădinița Nr. 5
By
Toni
4 septembrie, 2026
PNRR în județul Suceava: 288 de proiecte finalizate, 37 rămîn nerecepționate
By
Toni
1 septembrie, 2026
Primăria Suceava ridică gratuit electrocasnicele vechi: nu le abandonați lîngă containere!
By
Toni
31 august, 2026
Aranjament peisagistic, în intersecția Calea Unirii cu strada Traian Vuia
By
Toni
30 august, 2026