Consilierul local Pro România Geniloni Sfeclă a declarat, la Radio Top, că a votat bugetul Sucevei pe 2022, fiindcă este unul al dezvoltării. El a afirmat că a propus un amendament care a și fost acceptat de primarul PNL, Ion Lungu. Este vorba despre alocarea de fonduri pentru executarea de reparații capitale la grădinița de lîngă Școala Gimnazială nr. 8 din cartierul George Enescu. Consilierul Pro România a mai spus: „Îmi place flexibilitatea de care dă dovadă domnul primar Lungu. Nu cred că la domnia sa a fost vreun consilier să-i ceară sprijinul și să nu i-l acorde. Eu am votat bugetul, pentru că nu am făcut niciodată politică în Consiliul Local. Nu fac politică în Consiliul Local, ci administrație. De aceea m-au votat și trimis acolo cetățenii. Pe ei nu-i interesează politica în Consiliul Local. În Consiliul Local toți trebuie să dezbrăcăm haina politică și să discutăm numai problemele cetățenilor municipiului Suceava. Avem obligația morală să-i ajutăm după ce ne-au votat”. Geniloni Sfeclă a arătat că anul acesta ar urma să urma să se finalizeze cîteva proiecte importante, cum ar fi cele vizînd modernizarea ștrandului de la Ițcani și a Pieței Mici, dar și introducerea încălzirii în Bazarul din Lunca Sucevei. Domnul Sfeclă a mai fost consilier local în mandatele 2008-2012 și 2012-2016.
Consilierul local Geniloni Sfeclă: În Consiliul Local toți trebuie să dezbrăcăm haina politică și să discutăm numai problemele cetățenilor municipiului Suceava
-
By Toni

- Categories: Administrație
- Tags: Consiliul Local SuceavaGeniloni SfeclăIon Lungu
Related Content
Bani de la CJ, pentru proiecte derulate de comunele Moldovița și Arbore
By
Toni
23 august, 2026
Cum ar putea arăta centrul Sucevei? Primăria cere părerea sucevenilor
By
Toni
21 august, 2026