Primăria Cornu Luncii a pregătit mai multe proiecte de dezvoltare pentru 2021, iar prioritate vor avea asfaltările. Legat de asfaltări, primarul Gheorghe Fron a subliniat că vor fi vizate toate satele comunei: Brăiești, Băișești, Cornu Luncii, Dumbrava, Sasca Nouă, Sasca Mică, Sasca Mare, Păiseni și Șinca. În total, ar urma să fie modernizați 25 de kilometri de drumuri. Primarul a declarat: „Sperăm ca anul acesta să nu mai rămînă nici o uliță neasfaltată”. Gheorghe Fron a precizat: „Pentru Șinca, Sasca Mare și Păiseni deja am semnat contractele de finanțare. Unul este cu fonduri europene prin Grupul de Acțiune Locală <Confluențe Nordice> și două sînt pe calamități prin Compania Națională de Investiții. Aceste investiții la drumuri depind și de alte lucrări, cum ar fi regularizarea pîrîului Sasca Mare. Mai avem un proiect pentru construirea de poduri în dreptul tuturor ulițelor”. Primarul de Cornu Luncii a mai spus că o altă investiție importantă pentru comunitate vizează implementarea unui sistem de iluminat public inteligent. Gheorghe Fron a arătat: „Anul acesta începem investiția cu bani de la Fondul de Mediu. Va fi un sistem de iluminat inteligent pe care nu îl au prea multe localități. Sistemul mărește fluxul de lumină la trecerea mașinilor și îl reduce la un nivel de veghe în restul timpului”.
Cornu Luncii: Mai multe proiecte de asfaltare
-
By Toni

- Categories: Administrație
Related Content
22 de grade Celsius la Rădăuți, asfaltările continuă
By
Toni
8 octombrie, 2026
Vasile Rîmbu: Din 2027, intervenții etapizate în Obcini și Ițcani
By
Toni
8 octombrie, 2026
Clădirea CNIPT din apropierea Bibliotecii din centrul Sucevei, modernizată în 8 luni (Foto)
By
Toni
6 octombrie, 2026
Verificări la construcțiile hidrotehnice din județul Suceava, pentru prevenirea inundațiilor
By
Toni
5 octombrie, 2026