Liderul grupului PSD din Consiliul Local Suceava, Dan Ioan Cușnir, nu crede că municipalitatea va demara prea curînd operațiunea de demolare a garajelor, pentru a construi în loc parcări supraetajate. Totodată, el se întreabă dacă sînt fonduri pentru acordarea de despăgubiri pentru garajele dărîmate. Primele garaje ar urma să dispară de pe strada Ștefan Tomșa din apropierea Primăriei. Prezent în studioul Radio Top, liderul PSD a declarat: „Proiectul cu demolare a garajelor pentru a face loc parcărilor supraterane vine tîrziu în comparație cu alte orașe din România, și administrația locală nici nu a avut curajul să-l facă de la început mult mai amplu, să includă mai multe zone. Au zis că încep cu garajele de lîngă primărie, apoi cu cele din Obcini. Or, cel mai generos loc este lîngă Cartodrom, în George Enescu, unde sînt peste 100 de garaje. Mare parte din garaje sînt depozite de murături, de haine vechi, birturi, birtuțuri, locuri de jucat table. Auzim de garajele din spatele primăriei că vor fi demolate și în loc va fi construită o parcare supraetajată, dar încă nu s-a întîmplat nimic. Întrebarea principală este dacă anul ăsta vom vedea vreun metru de parcare supraetajată. Am dubii, pentru că lucrurile se desfășoară prea încet”. Dan Ioan Cușnir a mai spus că nu știe dacă Primăria Suceava are bani pentru acordarea de despăgubiri pentru garajele care vor fi dărîmate și a adăugat: „Facem o paralelă cu ruta ocolitoare de la Podul Unirii pînă la Termica. Acolo s-au făcut niște exproprieri și oamenii încă nu și-au primit banii”. În bugetul Sucevei pe 2022 este prevăzută o sumă de 3,8milioane de lei pentru exproprieri. 3,3 milioane sînt pentru exproprierea garajelor.
Dan Ioan Cușnir: Proiectul cu demolarea garajelor pentru a face loc parcărilor supraterane vine tîrziu în comparație cu alte orașe din România
-
By Toni

- Categories: Administrație
- Tags: Dan Ioan Cușnirgarajeparcări supraetajate