Documentație în lucru, pentru parcări și locuințe sociale

Municipiul Suceava ar urma să beneficieze de aproximativ 65 de milioane de euro prin Programul Operațional Regional 2021-2027. Anunțul a fost făcut de primarul Ion Lungu, după ce a participat la o întîlnire de la Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Est pe tema accesării fondurilor europene. El a declarat că instrumentul de lucru cu care se va opera pentru atragerea banilor va fi „Dezvoltarea Urbană Integrată”, iar municipiile reședință de județ trebuie să realizeze Strategia de Dezvoltare Teritorială Funcțională Integrată, să stabilească Portofoliul de proiecte și să decidă Lista de proiecte prioritare. Primarul a menționat că municipalitatea suceveană are în lucru aceste documentații și se află în faza de consultare publică la Strategia de Dezvoltare Integrată Teritorială Funcțională. Printre proiectele pentru care se vor solicita fonduri europene se numără cele privind achiziționarea de autobuze electrice pentru transportul metropolitan și al elevilor, reabilitarea termică a șase școli gimnaziale și construirea cîte unei grădinițe cu program prelungit în cartierul Obcini și la Școala nr. 1. Totodată, se dorește construirea de locuințe sociale și de parcări subterane și supraterane, înființarea rutei alternative Zamca-Cernăuți-Traian Vuia, reabilitarea Curții Domnești și a parcului de pe Mărășești, precum și amenajarea de zone de agrement în Parcul Șipote și în păduricea din Zamca. Ion Lungu a spus: „Sperăm să se semneze cît mai repede Acordul Cadru pentru finanțare europeană la nivel național pentru perioada 2021-2027 pentru a demara efectiv proiectele”.

Exit mobile version