
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, anunță că, la solicitarea publicului, DJ 208B, pe tronsonul Hănțești – Berești – Șerbănești, a fost trecut pe lista pentru modernizări. Drumul de pietriș lung de peste peste 10 kilometri este plin de praf, gropi și denivelări.
Într-un comunicat de presă al domnului Șoldan se arată: ”Mi-ați scris mulți dintre voi despre el. Am fost acolo, l-am văzut, îl știu. Știu cât de greu se circulă. Când nu plouă e plin de praf, când plouă e acoperit de bălți, noroi și de multe ori e aproape impracticabil. Vestea bună e că urmează să scoatem la licitație modernizarea acestui drum finanțat din bugetul județului. Vom face un drum ca la carte”.
Președintele Consiliului Județean a adăugat: ”Lățimea va fi de 8 metri, cu parte carosabilă de 6 metri și acostamente bine făcute, care nu rețin apa. Lucrările cuprind și cele două poduri de pe traseu. Reabilităm podul peste pârâul Hănțești în lungime de 12 metri și construim un pod nou, de 14 metri, în locul podețului luat de ape, aproape de Șerbănești”.
