Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat că a fost identificat terenul pentru construirea sediului viitoarei Facultăți de Medicină a Universității „Ștefan cel Mare”. Terenul se află în curtea Spitalului Nou, iar amplasamentul a fost stabilit, astăzi, în urma unei ședințe la care a participat și arhitectul șef al județului, Tudor-George Andriu. Președintele Flutur a declarat că terenul este situat în vecinătatea Serviciului de Ambulanță și a Colegiului Național de Informatică „Spiru Haret”. El a afirmat: „Am discutat cu managerul spitalului, Alexandru Calancea, să se implice pentru a identifica spații disponibile pentru construcția Facultății de Medicină. După mai multe analize privind diverse amplasamente a reieșit această variantă care este cea mai bună dintre cele luate în calcul”. Gheorghe Flutur a menționat că terenul este în suprafață de aproximativ 1.700 de metri pătrați și că avantajul este acela că se află în proximitatea Spitalului și a Universității. Președintele Flutur a subliniat că propunerea susținută de Alexandru Calancea trebuie să parcurgă toți pașii impuși de legislație pînă la validarea în forurile unității spitalicești și apoi din Consiliul Județean. El a adăugat: „Din momentul în care USV va face solicitarea vom declanșa procedurile în vederea efectuării transferului. Pentru punerea la dispoziția USV a terenului respectiv, spitalul va trebui să reloce unele spații de depozitare și pentru servicii. Pe viitor intenționăm să solicităm Guvernului și Academiei de Științe Agricole un teren în zona Spitalului vechi pentru dezvoltări ulterioare”. Gheorghe Flutur a mai spus: „În ceea ce privește finalizarea accesului la teren și asigurarea utilităților sperăm să se ajungă la sprijin și înțelegere cu Primăria Suceava și cu Serviciul de Ambulanță”.
Flutur: Sediul facultății de medicină, în curtea spitalului
-
By Toni

- Categories: Administrație
- Tags: Alexandru Calanceafacultate de medicinăGheorghe FluturSpitalul Județean Suceava
Related Content
PNRR în județul Suceava: 288 de proiecte finalizate, 37 rămîn nerecepționate
By
Toni
1 septembrie, 2026
Primăria Suceava ridică gratuit electrocasnicele vechi: nu le abandonați lîngă containere!
By
Toni
31 august, 2026
Aranjament peisagistic, în intersecția Calea Unirii cu strada Traian Vuia
By
Toni
30 august, 2026
Pe 4 septembrie începe emiterea abonamentelor de parcare pentru zona Lazăr Vicol – Zorilor
By
Toni
29 august, 2026