Gazul metan a ajuns și în Burdujeni Sat

Astăzi, primarul PNL al Sucevei, Ion Lungu, a aprins flacăra la aragazele primelor familii din Burdujeni Sat ale căror locuințe sînt racordate la rețeaua de gaz metan. El a fost însoțit de președintele PNL al Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, de deputatul PNL Ioan Balan și de viceprimarul PNL, Lucian Harșovschi. Primarul a declarat că extinderea rețelei de gaz metan s-a făcut deja pe 15 din cele 33 de străzi aprobate. El a adăugat că „E. On” a suportat cheltuielile aferente construcției magistralei din zona fostului IRIC și pînă în Burdujeni Sat. Ion Lungu a afirmat: „A fost o lucrare grea, dar care în cele din urmă s-a realizat. Acest proiect a fost blocat timp de 10 ani de zile. Timp de 10 ani nu s-a putut lucra la acest proiect avînd în vedere faptul că legislația ne obliga ca atunci cînd facem aceste rețele de gaz metan să le predăm la operator. Era în ordine cînd operatorul era Romgaz, pentru că era al statului român. Dar așa cum se știe, în zona noastră operatorul este o firmă privată, E.On Gaz. Și atunci nu aveam baza legală să facem o investiție publică pentru a o da la un operator privat. S-a modificat legea și am putut astfel să aducem gazul metan în Burdujeni Sat. Și vreau să le mulțumesc parlamentarilor noștri și domnului deputat Ioan Balan, care ne-a ajutat foarte mult. La fel cum ne-a ajutat și cu Parcul Șipote”. La rîndul său, președintele Flutur l-a felicitat pe primarul Lungu pentru finalizarea investiției și i-a îndemnat și pe alți primari să îi urmeze exemplul. El a spus: „E un îndemn pentru ceilalți primari să facă ce face Ion Lungu. Acum este termenul de depunere a documentațiilor pentru gaz metan pe bani europeni, un miliard de euro, și avem aproape 40 de primării care au studiile finalizate. E destul de complicată fișa care trebuie depusă la Transgaz, dar îndemnul meu către primari este să se grăbească”. Investiția din Burdujeni Sat a costat peste 3,7 milioane de lei fără TVA și a fost executată de firma „Test Prima”.

Exit mobile version